Kamma si dezastrele naturale de Ven. Dhammika
De obicei nu comentez nimic despre ceea ce spun stelele de cinema. De fapt, de obicei nici măcar nu înţeleg mai nimic din ceea ce spun, despre conţinutul vorbelor lor sau din limbajul lor. Dar Sharon Stone (si vă spun cinstit că nu am mai auzit niciodată de ea înainte) apare la stiri pentru că a sugerat că dezastrul din Sichuan ar putea reprezenta rezultatul kammic al politicii chineze în Tibet. Acest lucru îl înţeleg.
Este un bun exemplu despre viziunea celor săraci la minte, o viziune simplistă, non-canonică, cu o logică ciudată si care nu poate fi combătută, care trece drept doctrină a kammei printre reprezentanţii New Age, a oamenilor incapabili de a raţiona, a stelelor de cinema si din păcate si a unor buddhişti. După tsunami-ul din Asia, ziarele din Singapore chiar au publicate astfel de păreri a unor oameni; păreri de tipul: „Aceşti oameni sunt pescari deci este rezultatul kammei rea produsă de uciderea peştilor“ – Dar cei peste 30 de călugări buddhişti care au fost ucisi de ape? – „Ei bine, probabil că au fost pescari într-o viaţă anterioară“. Discuţiile nu au trecut niciodată de acest nivel. Rareori ele depăşesc acest nivel simplist când se discută despre kamma. Având în vedere acest lucru, azi voi pune pe site un articol pe care l-am scris la acel moment al tsunami-ului, iar mâine voi pune încă unul. Pentru evenimentele actuale, doar citiţi „cutremur“ în loc de „tsunami“. Al treilea articol va fi despre kamma în general. Sharon, sper că vei citi aceste articole.
Tsunami-ul – un punct de vedere buddhist
Buddhismul ne învaţă despre cauzalitate, şi anume că întreg Universul este o reţea de cauze si efecte inter-relaţionate. Există două tipuri de relaţii de cauzalitate: cauzalitatea naturală si cea morală. Cea naturală nu are nimic de-a face cu faptul că oamenii sunt buni sau răi, este doar o simplă chestiune legată de diferitele forţe existente în univers, forţe care acţionează una asupra celeilalte. O furtună sau coacerea recoltelor sunt bune exemple în acest sens. Bineînţeles că aceste cauze naturale pot avea efecte asupra noastră – a fi prins într-o furtună ploioasă ne poate produce o răceală. Dar a suferi această răceală nu are nimic de-a face cu acţiunile noastre trecute, morale sau imorale – va fi un efect natural al unei cauze naturale. Cauzalitatea morală este despre cum gândesc oamenii, cum vorbesc şi cum acţionează ei, pe de o parte, şi ceea ce vor simţi drept rezultat al acestor acţiuni, pe de altă parte. Învăţătura lui Buddha despre kamma se preocupă doar de cauzalitatea morală. A fi de ajutor cuiva, mulţumirea acelei persoane si experimentarea unui sentiment de fericire din cauza acestor lucruri este un exemplu de cauzalitate morală. La fel, a fura ceva, a fi prins şi apoi a te simţi ruşinat si jenat, este tot un exemplu de cauzalitate morală. Fericirea sau disconfortul unei persoane sunt un rezultat direct al modului în care a acţionat. Persoana nu este „răsplătită“ sau „pedepsită“ pentru acţiunile proprii, fericirea sau disconfortul este un simplu rezultat al acţiunilor ei. Acum haideţi să privim puţin la recentul tsunami în lumina doctrinei kammei.
Un tsunami este un exemplu de eveniment produs de cauze naturale. Plăcile tectonice de la suprafaţa pământului se mişcă, producând un cutremur, iar energia eliberată creează valuri uriaşe care, dacă lovesc coasta, vor cauza mari devastări. Oamenii care au fost în zona unde tsunami-ul a lovit au experimentat două tipuri de suferinţe: suferinţa produsă de cauzele naturale şi cea produsă de cauzele morale, deci kamma. În timpul dezastrului un om ar fi putut fi lovit de un copac dezrădăcinat, tăiat de o bucată de metal sau strivit de un zid. Toate acestea pot fi exemple de efecte pline de suferinţă şi durere fizică ale unor cauze naturale şi nu au nimic de-a face cu acţiunile trecute, morale sau imorale.
Karma se preocupă de gândurile, vorbele şi acţiunile intenţionate (kamma) şi de efectele acestora (vipaka). Voi da nişte exemple despre diferitele moduri în care oamenii pot reacţiona în faţa dezastrului şi efectele pe care le-ar putea simţi. Să presupunem că există doi oameni, un bărbat si o femeie, ambii afectaţi de tsunami, care şi-au pierdut casa şi toate mijloacele de existenţă. Bărbatul se prăbuşeşte de disperare strigând: „De ce eu? De ce mi s-a întâmplat mie?“ „Dacă măcar aş fi fost plecat azi din oraş“, gândeşte el cu mânie şi regret. Gândind astfel, el începe să-si construiască şi să-si mărească suferinţa. Dar gândurile lui încep curând să se schimbe. El observă casa vecinului, care e mai puţin afectată şi îşi spune: „Acest câine de om nu mi-a plăcut niciodată; păcat că nu a fost distrusă şi casa lui.“ Bărbatul îşi compune în continuare suferinţa, în acelaşi timp întărindu-şi şi stările urâte şi negative ale minţii. Mai târziu ar putea gândi: „Fiecare e pentru el de acum“; şi va începe să colinde împrejurimile căutând ce e de furat de prin casele abandonate. Astfel, gândurile şi sentimentele negative ale bărbatului îl conduc către acţiuni negative.
Acum să privim la reacţiile celeilalte persoane, ale femeii. După ce-şi revine din şocul iniţial, primul ei gând este: „Ce norocoasă sunt că am supravieţuit!“ Bine înţeles că şi ea suferă, dar nu mai adaugă la această suferinţă şi regretul, disperarea, mânia. Apoi ea gândeşte: „S-ar putea să fie şi alţii mai rău decât mine. Trebuie să văd cum i-aş putea ajuta.“, după care începe să caute răniţii prin împrejurimi. Gândul la ceilalţi îi oferă un oarecare grad de detaşare faţă de necazurile proprii şi astfel ea nu-si mai sporeşte şi mai mult suferinţa, ca bărbatul din exemplul anterior. În următoarea zi ea reuşeşte să obţină ceva hrană din ajutoarele oferite de guvern şi cu această ocazie observă un copil care nu primea nimic. Văzând copilul singur, decide să aibă grijă de el. După alte câteva zile tatăl copilului îi vede şi este extrem de recunoscător femeii care a avut grijă de el. Tatăl locuieşte acum împreună cu sora lui într-un oraş neafectat de tsunami şi
o invită şi pe femeie să stea cu ei, astfel aceasta obţine şi adăpost şi hrană. Gândurile şi acţiunile pozitive ale femeii au acum un efect pozitiv concret asupra vieţii ei.
Oare de ce femeia a acţionat într-un fel si bărbatul în altul? Aceasta s-a întâmplat datorită modului în care au reacţionat în faţa diferitelor experienţe din trecut, adică din cauza kammei trecute. Obiceiurile mentale negative din trecut ale bărbatului (kamma) au făcut ca el să aibă aceleaşi obiceiuri mentale negative şi acum, iar acestea foarte probabil că îl vor face pe bărbat să aibă obiceiuri mentale negative şi în viitor. Aceste obiceiuri mentale îl fac să sufere mai mult
decât dacă nu le-ar avea (vipaka). Femeia (fie ea musulmană, buddhistă, creştină sau atee) a fost învăţată şi a crezut întotdeauna că este important să ai gânduri bune şi să faci acţiuni bune, iar ea totdeauna a încercat să cultive aceste lucruri. Obiceiurile ei mentale pozitive din trecut (kamma) au făcut ca ea să aibă obiceiuri mentale pozitive şi acum, iar acestea, la rândul lor, fac foarte probabil faptul ca ea să aibă obiceiuri mentale pozitive şi în viitor. Aceste obiceiuri mentale i-au minimizat suferinţa şi au condus-o la evenimentul fericit de a fi îngrijită de tatăl copilului. Cu alte cuvinte, acţiunile ei pozitive trecute (kamma) au avut un efect (vipaka) pozitiv acum.
Deci, conform buddhismului, suferinţele fizice prin care au trecut victimele tsunami-ului sunt rezultatul diferitelor cauze naturale. Modul în care ele au reacţionat în faţa acestor cauze naturale este kamma lor; rezultatul reacţiilor lor pozitive sau negative din viitor (mâine, luna viitoare, anul viitor, poate următoarea viaţă) va constitui vipaka lor. Ca fiinţe umane cu o putere si cunoaştere finită, avem doar o influenţă limitată asupra cauzelor naturale. Dar, în toate cazurile, avem abilitatea de a ne modela şi a influenţa reacţiile noastre la diferite situaţii.
Dacă nu facem niciun efort pentru a ne dezvolta minţile într-un mod pozitiv s-ar putea ca în viitor să fim depăşiţi sau zdrobiţi de unele circumstanţe negative neaşteptate. Dacă facem un efort pentru a ne dezvolta minţile, în particular prin meditaţie, poate că vom fi mai bine pregătiţi să suportăm si chiar să triumfăm în faţa viitoarelor adversităţi.
Ştirile sunt pline de exemple din ambele cazuri. Oamenii întreabă: „Cum e posibil să rămâi eliberat de suferinţă, nelinişte si teamă în astfel de circumstanţe teribile?“ Dar unii oameni chiar fac asta. Un om din Sri Lanka şi-a pierdut soţia si cei doi copii şi bineînţeles că a fost devastat de acest lucru. Dar fiind un practicant buddhist şi-a revenit din suferinţă, iar două zile mai târziu a găsit doi copii aproape morţi de foame, plângând lângă părinţii lor morţi şi a hotărât să-i adopte. În mod sigur şi alţi oameni i-au văzut pe acei copii, dar nu au făcut nimic pentru a-i ajuta. Când omului i s-a luat un interviu a spus că cei doi copii adoptaţi au dat un nou sens vieţii sale şi puterea de a merge înainte în ciuda dificultăţilor. Citim şi alte lucruri despre oameni care profită de dezastre pentru a tâlhări, a jefui, a fura. Fiecare dintre noi acţionează într-un anume mod, iar rezultatele vor fi în consecinţă. Când un bărbat din Singapore a auzit de dezastrul care s-a întâmplat, şi-a încărcat dubiţa si a pornit spre Tailanda cu intenţia de a distribui hrană si apă victimelor. Din păcate, pe drum a avut un accident de maşină si a murit.Oamenii se întreabă: „De ce a suferit aşa ceva, în ciuda faptelor sale bune?“, dar o astfel de întrebare arată confuzia care se face între cauzalitatea naturală şi cauzalitatea morală. Răspunsul rapid şi practic al bărbatului la suferinţa altora arată un înalt grad de compasiune şi va avea un rezultat foarte pozitiv în viaţa următoare. Accidentul lui nu are nimic de-a face cu faptele lui bune sau rele, a fost rezultatul unor cauze naturale: un moment de lipsă a atenţiei, poate frâne defecte, un drum alunecos din cauza ploii etc. A fi buni nu înseamnă că nu vom suferi niciodată din cauze naturale, ci înseamnă că atunci când vom suferi datorită cauzelor naturale va fi mai puţin probabil să reacţionăm în moduri negative, care ne-ar mări suferinţă.
Unii buddhisti greşit informaţi ar putea spune că moartea şi necazurile cauzate de tsunami reprezintă rezultatul kammei rele din trecut a oamenilor. Trebuie neapărat specificat aici că acest lucru este contrar învăţăturilor lui Buddha. În DevadataSuta (M.II,214, ca si în A.I,173) Buddha spune clar că acea credinţă care spune că tot ceea ce experimentăm se
datorează kammei trecute (sabbam tam pubbe katahetu) este o vedere falsă si gresită (miccha ditthi ). În Sivaka Suta (S.IV,228) el spune că suferinţa pe care o experimentăm câteodată se poate datora kammei trecute, dar de asemenea se poate datora şi bolii, poate fi din cauza vremii proaste, a lipsei de îngrijire sau a altor agenţi externi (opakkamikani). Tsunami-ul poate fi un bun exemplu a acestei din urmă cauze. Întreaga kammă, fie ea bună sau rea, cu siguranţă are un
efect, dar nu toate efectele se datorează kammei. Dar ce putem spune despre noi, cei care am fost destul de norocoşi să nu fim implicaţi în dezastru? Cum poate fi învăţătura lui Buddha despre kamma relevantă pentru noi? La fel ca şi bărbatul şi femeia menţionaţi anterior, noi putem reacţiona la tsunami în mod pozitiv sau negativ. O persoană ar putea citi despre tragedia, iar apoi să ridice din umeri si să treacă la pagina de sport. Atunci când i se cere o donaţie pentru victime, poate refuza spunând că nu prea are bani săptămâna asta. Sau ar putea face o donaţie, iar apoi să spună acest lucru tuturor, sperând la aprobarea si la lauda celorlalţi. Acelei persoane i s-a prezentat o oportunitate de a reacţiona în mod diferit de cum o face de obicei, dar nu a putut profita de această şansă. A ratat ocazia de a creste sau de a se schimba si s-a lăsat purtat de vechile obiceiuri ale lăcomiei, mândriei si lipsei de compasiune. Dar să presupunem că o altă persoană care a fost totdeauna nepăsătoare si interesată numai de sine, atunci când a văzut victimele tsunami-ului la televizor a simţit o tresărire de compasiune. Apoi, în loc de a ignora această tresărire aşa cum a făcut întotdeauna în trecut, persoana se decide să acţioneze mergând la Crucea Roşie şi făcând o donaţie generoasă. În timp ce se află acolo vede un semn care cere voluntari, iar sub inspiraţia momentului se înscrie si petrece următoarele săptămâni adunând donaţii şi ajutând în diferite alte moduri.
Ca rezultat al acestor activităţi, persoana îşi slăbeşte obiceiurile mentale egoiste şi le întăreşte pe cele pozitive; a crescut şi s-a schimbat într-o oarecare măsură. Dacă şi în viitor va continua să acţioneze în acest fel pozitiv de fiecare dată când va avea ocazia, încet-încet va deveni o persoană mai plăcută şi probabil una mult mai fericită. Astfel, chiar şi o tragedie cum a fost tsunami-ul poate avea o faţă pozitivă. Mai întâi, poate fi o oportunitate de a dezvolta generozitatea, grija şi compasiunea. Apoi, poate fi o ocazie pentru noi de a contempla adevărul noţiunii de dukkha, învăţătura lui Buddha despre faptul că viaţa într-o lume condiţionată este nesatisfăcătoare. O astfel de contemplare ne poate trezi din starea noastră de auto-mulţumire, amintindu-ne că oricât de bună ar fi viaţa noastră, se poate schimba în orice moment. Aceasta ne poate ajuta să ne întoarcem de la scopurile noastre lumeşti, frivole către scopuri spirituale, pline de înţeles.
Dumnezeu, buddhismul si Tsunami-ul (partea a II-a)
Recentul tsunami, unul din cele mai mari dezastre de care ne aducem aminte, a dat nastere unei mişcări de căutare a sufletului, ca să nu spun o căutare „teologică“. Oamenii se străduiesc să explice dezastrul prin prisma propriilor credinţe religioase. Ziarele engleze din Singapore au publicat câteva articole si scrisori pe această temă; până acum doar din punctul de vedere al creştinilor. As dori să contribui si eu cu un punct de vedere buddhist la această discuţie. Există două aspecte ale problemei – primul fiind modul în care religiile răspund la aceste dezastre teribile. În acest sens observăm că toate religiile lumii au multe lucruri în comun. Hinduşi, musulmani, creştini, buddhişti şi taoişti au venit cu inimile, dar şi cu portofelele deschise pentru a-i ajuta pe cei afectaţi, indiferent de religia lor. Buddhiştii i-au ajutat pe musulmani, care i-au ajutat pe creştini, care i-au ajutat pe hinduşi şi aşa mai departe.
Al doilea aspect al problemei este modul în care religiile explică tsunami-ul. În aceste sens, există puţină înţelegere între diferitele religii. În ziarul Straits Times de pe 1 ianuarie, Andy Ho a scris un articol numit „Unde a fost Dumnezeu atunci când tsunami-ul a lovit?“, iar pe 9 ianuarie a apărut un articol de Tan Tarn, numit „Răul?Nu, doar Iadul şi Apele uriaşe“. Ambii autori spun că dezastrele de genul tsunami-ului aruncă o umbră de îndoială asupra faptului că ar exista un Dumnezeu binevoitor. Astfel ei au ridicat întrebări legitime, morale şi filozofice, dacă a existat chiar atunci când oamenii au început să creadă într-un Zeu atotputernic. Pe 29 ianuarie, Edmond Chew a scris în Straits Times, încercând să răspundă întrebărilor puse de Ho şi Tarn si de asemenea a dat propria lui explicaţie de ce Dumnezeu a permis tsunami-ului să aibă loc.
Explicaţia lui Chew era una simplă. „De fapt, simplul motiv pentru care Dumnezeu îngăduie răul este acela că dacă nu ar face-o, atunci o mulţime de fapte bune ar fi pierdute“. În sprijinul afirmaţiei lui, îl citează pe Thomas Aquinas: „Dacă nu există rău, atunci nu există nici Dumnezeu. Pentru că nu ar mai exista rău dacă existenţa binelui ar fi înlăturată…“ Şi mai mult: „Astfel, multe lucruri bune nu s-ar mai întâmpla dacă Dumnezeu nu ar permite răului să existe; focul nu ar lua naştere dacă aerul nu ar fi corupt, nici viaţa leului nu ar fi păstrată dacă măgarul nu ar fi ucis“.
Acum aş dori să examinez spusele lui Chew dintr-o perspectivă buddhistă. Primul lucru care-mi vine în minte după citirea explicaţiilor lui Chew este acela că pare a contrazice însăşi ideea că Dumnezeu este o zeitate înţeleaptă, iubitoare şi dreaptă. Este adevărat că răul (cum ar fi moartea si suferinţa aduse de tsunami) ne oferă oportunitatea de a ne exprima bunătatea, preocuparea şi generozitatea. Dar nu ar putea găsi Dumnezeu un mijloc mai puţin crud de a face asta? Este corect a provoca suferinţă unei persoane doar pentru ca alta să aibă ocazia de a-şi manifesta bunătatea? Dacă urmăm concluzia logică a argumentelor lui Chew observăm câte probleme apar. Folosind aceeaşi logică, putem spune că şi cancerul este bun pentru că le dă doctorilor ocazia de a vindeca; că ar trebui să încurajăm criminalii să comită crime pentru ca noi să ne putem defini drept cetăţeni care respectă legea, sau că ar trebui să mai purtăm câte un război din când în când astfel încât negociatorii să poate obţine acorduri de încetare a focului.
A treia şi cea mai serioasă problemă a explicaţiei lui Chew este aceea că degradează binele la poziţia josnică de a fi doar o reacţie la rău, sau un contrast al răului. Ca buddhist, nu am nevoie de rău pentru a fi bun, pentru a înţelege ce este bunătatea sau pentru a mă strădui să fac bine. Răul poate să mă îmboldească uneori să fac binele, dar de cele mai multe ori este frumuseţea şi bucuria bunătăţii cea care mă face să fac şi mai mult bine. Nu cititul despre Hitler sau Pol Pot
mă face să încerc să fiu bun. Mai degrabă Buddha, Gandhi sau Maica Theresa mă inspiră către o şi mai înaltă virtute. Pe scurt, nu avem nevoie de rău pentru a cunoaşte sau a face binele, deci explicaţia lui Chew despre motivul pentru care Dumnezeu lasă răul să se întâmple nu este convingătoare.
Într-un alt articol din aceleaşi ziar, pe 29 ianuarie, Anthony Yeo spune că probabil tsunami-ul a fost „megafonul lui Dumnezeu pentru omenire“. Prin aceasta el vrea să spună că „Probabil Dumnezeu a încercat să ne spună că trebuie să avem grijă de lumea în care existăm şi să trăim în armonie“. Yeo ar putea avea dreptate, dar şi în acest caz se aplică aceleaşi obiecţiuni ca mai sus. Nu ar putea o zeitate iubitoare să se gândească la o metodă mai puţin traumatică şi distructivă pentru a-şi transmite mesajul? Urmând aceeaşi logică, cineva s-ar putea de asemenea gândi că a deversa deşeuri de-a lungul coastelor Asiei ar fi cea mai bună metodă de a spune oamenilor că „trebuie să avem grijă de lume“.
Cred cu adevărat că se pot tranşa aceste argumente complexe punând două întrebări simple şi directe: „Dacă ai şti că vine un tsunami şi ai avea puterea să-l opreşti, ai face acest lucru?“ Nu mă îndoiesc că oricine care are măcar un strop de umanitate în el ar răspunde afirmativ. Următoarea întrebare care urmează în mod firesc este: „Atunci Dumnezeu de ce nu a făcut-o?“.
Răspunsul la această întrebare va depinde de religia fiecăruia, sau dacă persoana urmează sau nu o religie. Buddhismul are un răspuns simplu, uşor de înţeles, pe care unii l-ar numi evident, la această întrebare, şi care nu necesită argumente teologice complexe. Acel răspuns este: „Pentru că Dumnezeu nu există“.
Atunci cum explică buddhismul dezastrele naturale, cum a fost tsunami-ul? Într-un anume sens, nici măcar nu trebuie să le explice! Doar credinţa într-o zeitate atotştiutoare, atotiubitoare şi atotputernică ne obligă să căutăm tot felul de explicaţii atunci când evidenţa se pare că ne contrazice această credinţă. Atunci când Dumnezeu este scos din acest context, răspunsul este cu adevărat foarte simplu. Universul nu se conformează dorinţelor noastre. Nu ne ia în considerare, nici pe noi nici aspiraţiile noastre. Plăcile tectonice ale Pământului se mişcă, iar uneori se mişcă în aşa fel încât cauzează distrugeri. Uneori plouă prea mult, alteori prea puţin, iar aceste lucruri pot cauza necazuri oamenilor. Există bacterii. Uneori acestea se stabilesc în corpurile noastre, cauzându-ne boli. Trăim într-un univers dinamic, iar uneori lucrurile sunt în beneficiul nostru, alteori în detrimentul nostru. Aşa este lumea. Buddhismul nu se preocupă să explice de ce este aşa. Este o chestiune de bun simţ afirmaţia că universul este dukkha – câteodată potrivnic visurilor şi dorinţelor noastre. Preocuparea buddhismului este aceea de a ne învăţa să ne modificăm dorinţele în aşa fel încât să fie mai mică probabilitatea de a fi în conflict cu modul în care sunt lucrurile şi cum să rămânem calmi şi mulţumiţi atunci când acestea nu se potrivesc cu evenimentele reale.
Kamma si dezastrele naturale (partea a III-a)
Acest articol ar trebui citit împreună cu cele două anterioare. Cuvântul pali kamma înseamnă „acţiune“, iar în doctrina buddhistă el se referă la orice act intenţionat mental, verbal sau trupesc. Echivalentul sanskrit este kamma, iar cuvântul pali kama înseamnă „plăcere trupească“ sau „dorinţă senzuală“ – nu faceţi confuzie între cele trei. Buddha zice: „Eu spun că intenţia este kamma întrucât intenţionând mai întâi ceva, o persoană acţionează apoi cu corpul, cuvântul sau mintea“ (A,I,415). Conform spuselor lui Buddha, orice acţiune intenţionată ne modifică conştiinţa, construind astfel caracterul nostru şi influenţându-ne comportamentul, experienţa şi, ca urmare, destinul. Acţiunile intenţionate pozitive (motivate de generozitate, dragoste, înţelepciune) tind să aibă efecte resimţite ca pozitive, în timp ce acţiunile intenţionate negative (motivate de lăcomie, ură, iluzie) tind să aibă consecinţe negative.
Doctrina kamma este probabil doctrina asupra căreia există cea mai mare confuzie, din toate învăţăturile lui Buddha. Cele mai obişnuite astfel de înţelegeri greşite sunt:
1. Tot ceea ce ni se întâmplă se datorează kammei trecute. De fapt, buddhismul recunoaşte cel puţin încă alte patru cauze care influenţează ceea ce ni se întâmplă, cum ar fi acţiunea legilor naturale (dhamma niyama), a legilor biologice (bija niyama), a legilor fizice (utu niyama) si a celor psihologice (citta niyama) – Athasalani.854,A.I,62.
2. Nu putem scăpa niciodată de consecinţele faptelor noastre trecute. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că suntem complet determinaţi de trecutul nostru, deci incapabili de a ne schimba si de a atinge iluminarea (A.I,249). Buddha a vorbit despre două tipuri de determinism (niyativada): determinismul teist (issaranimmana hetu), care susţine că Dumnezeu cunoaşte şi controlează totul, determinând astfel totul înainte de a se întâmpla şi determinismul kammic (pubbekata hetu) care spune că tot ceea ce experimentăm, fie plăcut, neplăcut sau neutru se datorează kammei noastre, adică modului în care am acţionat în trecut). Buddha spune că ambele idei de acest fel sunt nu numai false, dar şi
dăunătoare (A.I,173). Determinismul înseamnă că persoana nu poate alege o cale de acţiune în locul alteia, că nu poate face un efort pentru a schimba ceva şi că nu este responsabilă pentru nimic din ceea ce face. O astfel de credinţă nu poate duce decât la iresponsabilitate şi inactivitate – „Ce pot să fac? Este kamma mea.“ După cum a spus Buddha foarte corect, „Dacă am spune că experimentăm rezultatul unei fapte chiar atunci când am făcut-o, atunci ar fi imposibil să cultivăm viaţa spirituală“ (A.I,248). În multe părţi ale Asiei buddhiste această credinţă că totul se datorează kammei trecute este folosită ca o scuză a oamenilor pentru lipsa de preocupare socială. Ceea ce buddhismul ne învaţă cu adevărat este faptul că unele acţiuni intenţionate puternice pozitive pot foarte bine modifica, sau chiar anula o acţiune negativă; lucru care e valabil si invers (Dhp.173). Buddha a spus de asemenea că o acţiune minoră negativă făcută de o persoană rea poate avea o consecinţă mai semnificativă, iar o acţiune negativă relativ importantă făcută de o persoană bună poate avea un efect mai redus, si invers. El compară aceste lucruri cu aruncarea unui pumn de sare într-un vas cu apă şi aruncarea unui pumn de sare într-un lac (A.I,248). Astfel, este mult mai corect să spunem că suntem condiţionaţi de kamma noastră, decât că suntem determinaţi de ea.
3. Ceea ce experimentăm în această viaţă se datorează faptelor noastre din viaţa trecută, iar ceea ce facem acum va avea un rezultat în viaţa viitoare. În realitate, multe, probabil majoritatea acţiunilor noastre au un rezultat imediat sau foarte curând după ce ele au avut loc, adică în viaţa curentă. De ce această insistenţă asupra celorlalte vieţi, dar nu şi asupra celei prezente? Dă-i cuiva o mână de ajutor şi ai toate şansele să observi un efect pozitiv foarte curând. La fel, dacă loveşti pe cineva în cap este foarte probabil că vei ajunge repede la secţia de poliţie.
4. A patra neînţelegere care apare în mod obişnuit despre kamma este aşa numita „naivitate kammică“, adică ceva de genul: loveşte un călugăr în această viaţă şi te vei naşte olog în viaţa următoare; înjură în viaţa prezentă şi vei avea gura urât mirositoare în viaţa următoare; fii generos în această viaţă şi vei fi bogat când vei renaşte. Aceste lucruri sunt în
mod evident doar nişte prostii. Din cauza faptul că kamma este în principal de natură psihologică (ea este intenţie) şi manifestarea ei va fi în principal de natură psihologică. Ea ne afectează forma fizică şi circumstanţele în măsura în care mintea însăşi are influenţă asupra domeniului fizic, un exemplu poate fi atunci când îngrijorările prelungite provoacă îmbolnăviri fizice. Principalul efect pe care kamma îl are asupra noastră este modul în care ne simţim – fericiţi, neutri sau nefericiţi. Unele lucruri pe care oamenii le spun din cauza naivităţii kammice pot fi doar de râs (de exemplu – poartă-te urât cu tibetanii şi vei avea parte de un cutremur. De ce nu le-au căzut casele celor care au horărât şi implementat politica chineză în Tibet?). Alte lucruri spuse de aceşti oameni pot cauza cu adevărat multă suferinţă. O mamă care a născut un copil diform mi-a povestit printre lacrimi că un călugăr i-a spus că aceasta este pedeapsa pentru că a făcut ceva rău în una din vieţile trecute. Chiar dacă acest lucru ar fi fost adevărat, să i-o spui în faţă este un lucru crud si lipsit de tact. Nimic din ceea ce i-aş fi putut spune acelei femei nu putea şterge răul făcut de acel comentariu ignorant.