Traditia Buddhista Theravada

Ce este Buddhismul Theravada?

La trei luni după Mahaparinibbana lui Buddha, discipolii săi apropiați au hotărât să țină un conciliu pentru a consolida Dhamma-Vinaya, dubla învățătură (pavacana) a lui Buddha. Cel dintâi conciliu a fost ținut la Rajagaha de către 500 de arhați, și a fost prezidat de către Maha Kassapa, cel mai venerabil dintre călugări.

După aproximativ 100 de ani a fost ținut un al doilea conciliu la Vesali, la care au participat 700 de călugări, prezidat de către un colectiv format din Yasa, Revata și Sabbakami.
Conciliul a avut ca temă încălcări și interpretări greșite ale unor reguli de disciplină monastică (Vinaya), dintre care una din cele mai importante era dacă un călugăr poate sau nu să folosească aur și argint. Conservatorii au format secta numită Sthaviravāda, iar reformiștii secta Mahāsāṃghika. Aceasta a fost prima schismă din istoria Buddhismului. Ulterior, alte schisme s-au produs, dând naștere la Cele 18 secte budhhiste timpurii, cum au fost numite de istorici.

După Cel de-al treilea conciliu ce a avut loc în timpul domniei regelui Asoka, elemente din secta Sthaviravāda, în încercarea de a combate anumite interpretări doctrinare greșite, s-au grupat sub denumirea de Vibhajjavāda, însemnând „Doctrina analizei”.  Vibhajjavādinii se considerau continuatorii „bătrânilor” ortdocși, iar după Cel de-al treilea conciliu își spuneau Sthavira sau Thera   (bătrâni). Datorită distanțelor geografice mari ce limitau comunicarea, treptat,  Vibhajjavādinii au evoluat în patru alte grupări, din care Tāmraparnīya a prins rădăcini în Sri Lanka (Tāmraparnīya înseamnă „linia de transmisie din Sri Lanka”).

Ulterior, aceasta din urmă ramură a luat denumirea de Theravada (Doctrina celor bătrâni) singura dintre sectele timpuri care au supraviețuit până în zilele noastre.

Corpul canonic al buddhismului Theravada – Tipitaka (Cele trei coșuri –  Sutta, Vinaya și Abhidhamma), în special Sutta și Vinaya Pitaka – este unanim acceptat de toate școlile buddhiste contemporane ca fiind învățături predate de însuși Buddha (Siddhattha Gotama este numit în unele tradiții „Buddha istoric”), iar istoricii și savanții sunt în mare parte de acord că reprezintă cea mai de încredere cronică a vieții și învățăturilor sale.

În prezent, buddhismul Theravada este religia dominantă în Thailanda, Burma, Sri Lanka, Cambodia și Laos, iar în ultimele decade a prins rădăcini în întreaga lume, estimându-se că ar avea peste 100 de milioane de adepți.