Acest articol este preluat de pe vechiul site www.theravada.ro (care intre timp a devenit www.dhamma.ro)si a fost incadrat in noua de sectiune de blog.
În perioada 09.04.2011 – 15.04.2011 am fost invitati la Viena de către Societatea Buddhistă din Austria (Österreichische Buddhistische Religionsgesellschaf). Pe noi ne-a reprezentat Ciprian Salagean, în calitate de reprezentant al Asociației Buddhiste Theravada din România.
Ciprian ne spune:
În anul 2010 l-am întâlnit pe Gerhard Weißgrab, președintele OBR, la Cea de a 7-a conferință organizată de Națiunile Unite cu ocazia zilei de Vesak, în Thailanda, și mi-a promis atunci sprijinul său în încercarea noastră de răspândire a buddhismului Theravada în România. Ulterior , am discutat, în principiu, plecarea mea la Viena pentru a-l întâlni pe Bhante Dr. Seelawansa Thero, iar anul acesta Societatea Buddhistă din Austria a luat în discuție și hotărât sponsorizarea călătoriei și șederea mea în Viena. Nu fără de emoții și neliniști am acceptat invitația transmisă prin vicepreședintele OBR, îndrumătorul nostru spiritual și, de acum, prietena mea în Dhamma, Marina Myo Gong Jahn.
Un prieten buddhist m-a întrebat la întoarcere care ar fi beneficiile acestei călătorii pentru activitatea noastră de răspândire a buddhismului Theravada în România și care ar fi beneficiile pentru practica mea spirituală, bineînțeles, în situația în care acestea există și sunt identificabile în momentul de față.
Cu privire la prima parte a întrebării a fost greu să dau un răspuns. Anul trecut, după ce m-am întors din Thailanda, dacă ar fi trebuit să răspund la aceeași întrebare, nu aș fi putut identifica vreun beneficiu concret. M-am întors cu hotărârea de a demara procedura înființării unei asociații non-profit, având ca scop statuar răspândirea învățăturilor tradiției Theravada și cu promisiunea că vom fi sprijiniți, promisiune cu privire la care nu puteam decât să sper că a fost făcută la modul serios și nu doar din politețe. Mergând înapoi pe firul evenimentelor, acum, după săptămâna petrecută la Vienna, as putea spune că participarea mea la conferința din Thailanda a avut beneficii. Dar este prematur să vorbesc despre beneficiile vizitei ce tocmai s-a încheiat.
În condițiile în care noi așteptăm încă să îi întâlnim pe acei oameni serioși ce doresc să se implice în activitățile asociației noastre, cel mai bun sfat pe care l-am primit este să avem răbdare. Am fost asigurat că și în Austria lucrurile au început la scară mică și a trecut mult timp până ce a început să se coaguleze un grup considerabil de practicanți. Însă acest început este cel mai greu, mai ales atunci când nu ai la dispoziție un agent coagulant, un catalizator. Așa cum a spus Bhante Seelawansa, atâta timp cât nu poți pune la dispoziție prezența vie a acestor învățături, prin intermediul unor călugări sau a unor practicanți laici cu o experiență de durată, buddhismul va rămâne o „chestie asiatică”, inaplicabilă și lipsită de relevanță pe meleagurile noastre. Ori pentru a „importa” o astfel de prezență, e nevoie de resurse pe care nu ni le poate pune nimeni la dispoziție deocamdată, iar noi, ăștia care suntem, „rupem de la gură” pentru a asigura nevoile de bază ale asociației. Pentru situația dată, câteva sugestii ne-au fost oferite, cum ar fi să căutăm sprijinul grupurilor etnice de confesiune buddhistă din România, însă situația la noi diferă mult în această privință față de cea din Austria. S-a mai sugerat să încercăm organizarea unor evenimente cu sprijinul mediului academic, însă nu știu să existe cineva care să poată „disloca” fonduri pentru un astfel de scop. Asociația noastră a pornit la drum cu multe handicapuri. Câteva dintre ele ar fi faptul că nu are nici un membru în capitală, de fapt nu are încă doi membrii din același oraș; nu are relații în mediul academic; nu are un centru care să poate oferi cazare invitaților sau studenților și așa mai departe, ca să nu mai vorbim (din nou) de sumele necesare pentru a asigura drumul, cazarea și celelalte nevoi ale invitaților. Desigur, în măsura în care am putea rezolva măcar parțial unele dintre aceste neajunsuri, am putea beneficia de sprijin concret din exterior.
Într-adevăr, cel mai bun lucru este să avem răbdare, să continuăm activitatea noastră de traducere, sens în care Bhante Seelawansa a sugerat să abordăm lucrările Venerabilului călugăr și savant buddhist de origine germană: Nyanaponika Mahāthera.
Buddhismul nu este chiar atât de străin gândirii europene, contrar poate percepției generale. Mari gânditori precum Arthur Schopenhauer, Hermann Hesse, Friedrich Nietzsche, Mihai Eminescu și mulți alții și-au exprimat aprecierea pentru filozofia buddhistă, ba mai mult, unii dintre ei au mers până acolo în a se desemna uneori ca fiind buddhiști. Nu este de neglijat nici faptul că cercetarea academică a textelor buddhiste a început în Anglia încă din 1843, odată cu înființarea „Pali Text Society” de către Rhys Davids. Odată cu primii europeni ce au îmbrăcat roba galbenă (Ananda Metteya – 1900, Nyanatiloka Maha Thera – 1904, Nyanaponika Mahāthera – 1936), Europa a început cu adevărat să fie interesată de gândirea și practica buddhistă, astfel că în țări precum Germania, Austria, Marea Britanie, buddhismul este deja practicat de zeci de ani.
Poate că ar fi bine dacă am aborda în traducerile noastre astfel de autori mai apropiați geografic de noi, mai apropiați de felul de a fi al europeanului.
În ceea ce privește beneficiile personale, pot să spun ca întâlnirile cu Bhante Seelawansa și Bhante Thitavaro mi-au clarificat anumite aspecte ale practicii și doctrinei buddhiste asupra cărora aveam nelămuriri, iar comunitatea buddhistă din Vienna mi-a dat ocazia să simt pentru prima dată ce înseamnă să ai tovarăși de drum, prieteni spirituali de încredere, aceea Kalyāṇa-mittatā, despre care Buddha spunea că este fundamentul vieții spirituale profitabile. Personal, am constatat că această experiență a adus un aer proaspăt practicii mele și mi s-a recomandat ca odată pe an, în concediu să plec undeva în străinătate, la o mănăstire, la un centru de meditație buddhist pentru a aduce mai multă energie și prospețime în viața mea spirituală, în condițiile în care în restul anului sunt nevoit să practic de unul singur. Un alt sfat prețios a fost acela de a nu îmi reduce practica la meditație formală, ci să pun un mai mare accent pe integrarea Dhammei în toate aspectele vieții. Poate că, fiind grăbiți din fire, sau condiționați în acest fel de secolul vitezei în care trăim, avem tendința să ne ne aruncăm asupra practicilor „avansate”, asupra tehnicilor de meditație de la care așteptăm minuni peste noapte și să neglijăm lucrurile simple ce sunt fundamentul acestor tehnici. De asemenea, ni s-a recomandat să nu neglijăm studiul teoretic, mai ales atâta timp cât nu avem la îndemână un profesor care să ne ghideze fiecare pas. Cu toate astea, așa cum a spus Bhante Seelawansa, nu trebuie să citim toată Tipitaka și nici să cunoaștem limba Pali, dat fiind faptul că, chiar și atunci când vine vorba de traduceri, există câteva traduceri bune în limba engleză, de încredere, și acestea pot fi comparate atunci când sunt unele neclarități.
În fine, consider că trebuie să fim recunoscători pentru această mână întinsă prietenește de o comunitate buddhistă matură, chiar dacă momentan poate nu prea știm cum să o apucăm. Eu, personal, însă sunt încrezător că timpul va dovedi utilitatea acestei întâlniri.