Seminar de Introducere in Meditatia Vipassana – Sambata 29 Iunie 2024, Bucuresti

Sambata, 29 Iunie 2024, de la ora 10 (pana la ora 13), organizam in Bucuresti un seminar de Introducere in Meditatia Vipassana-Anapanasati.

Seminarul este recomandat in primul rand persoanelor fara experienta in practica meditatiei Vipassana-Anapanasati si care doresc sa se familiarizeze cu aspectele de baza ale practicii.

De asemenea, sunt bineveniti si practicantii cu experienta care isi propun o intelegere mai buna a bazelor practicii meditative (postura, tehnica, principii filosofice de baza).

Topicurile ce vor fi acoperite in seminar sunt urmatoarele:

  • bazele teoretice si contextul filosofic-religios Buddhist relevant pentru practicarea meditatiei, intr-un format succint si usor de inteles
  • principiile de baza ale meditatiei Anapanasati-Vipassana cu explicarea unor aspecte legate de tehnica, diferente de abordare, etc.
  • postura fizica: importanta unei posturi corecte ce serveste scopului meditatiei
  • notiuni de psihologie a meditatiei: impedimente uzuale in practica, instrumente utile meditatiei (moralitate si atitudini mentale corecte/constructive), integrarea in viata cotidiana, beneficiile unei practici constante

Programul va include si 2 sesiuni de practica a meditatiei (de cate 15-20 de minute), o pauza de 10 minute, precum si-o sesiune de intrebari si raspunsuri.

Recomandam o tinuta lejera sau un schimb de haine (exista spatii unde participantii se pot schimba).

Beneficiile practicii Meditatiei

  • In context psiho-fiziologic, beneficiile principale ale meditatiei sunt dezvoltarea abilitatii de relaxare profunda, reducerea stresului cotidian, imbunatatirea capacitatii de concentrare folosita in activitati cotidiene, precum si mai buna constientizare a vietii psihice interioare, rezultand intr-o crestere a bunastarii psiho-somatice.
  • In context psiho-terapeutic si psihiatric, stiinta moderna a dovedit ca practica meditatiei imbunatateste tonusul mental, avand un impact direct pozitiv in adresarea starilor de depresie, anxietate sau diverse dependente. De aceea, in ultimii 25 de ani, au aparut o serie de directii psiho-terapeutice care au la baza meditatia ca instrument principal de crestere a gradului de constientizare si intelegere a vietii psihice, interioare (un exemplu ar fi MBCT – “mindfulness-based cognitive therapy).
  • In spectru spiritual, meditatia este instrumentul principal disponibil prin care reusim treptat sa atingem un nivel diferit de experimentare si intelegere directa, ne-intermediata, experientiala a realitatii personale, interioare, cat si a mediului in care traim – acesta fiind pasul cel mai important catre realizarea personala numita in diverse traditii spirituale drept “iluminare”.

LOCUL DE DESFASURARE: centrul ‘The Legacy’, str. Gazelei nr. 44, Bucuresti.

COSTURI DE PARTICIPARE: participarea este gratuita, donatiile in schimb sunt bine-venite, in masura posibilitatilor fiecarui participant, fiind folosite pentru acoperirea costurilor de organizare si comunicare a evenimentului.

CONFIRMARE PREZENTA: numarul de locuri este limitat, de-aceea va rugam sa confirmati prezenta dvs. cu un email la adresa contact@dhamma.ro.

PENTRU ORICE INTREBARI, va stam la dispozitie la adresa de email contact@dhamma.ro